Bună ziua, mă numesc Ionuț, am aproape 16 ani și îmi place foarte mult fotbalul. De la un vis spre o carieră a devenit ușor ușor doar o pasiune. De-a lungul timpului am avut numeroase accidentări la genunchi. Nu mai țin exact minte unde a început totul, dar știu că genunchiul mi-a cedat și de atunci îmi „plecau„ de la loc, primul a fost dreptul după care a urmat și stângul, nimic grav, în maxim 5 zile eram ca și nou. A urmat prin vara anului 2013 să am o fractură de ligament la piciorul drept. A trecut ceva timp de atunci, nu am mai avut probleme cu dreptul, foarte rar dar simțeam dureri înainte și știam când să mă opresc, în rest nu. Recent, cam de o lună, am fost la fotbal pe un sintetic. Din viteză am sărit cu piciorul drept înainte să împing mingea în poarta, dar cel stâng mi-a rămas flexat la 90 de grade, în spate. În acel moment am auzit că a pușcat ceva, un sunet ciudat, și am simțit cu „a fugit” genunchiul de la loc, nu au trecut nici 10 minute, cât ieșisem de pe teren, că deja se umflase tare. Din experiență mi-am dat seama că e ceva grav pentru că aveam des astfel de probleme și nu se umfla atât de tare, + că nu puteam să mă las pe el. Pe seară am mers la urgență dar nu a fost doctor de gardă acolo, așa că am revenit dimineață. Pe dimineață mi s-a făcut o funcție sau cum se numește(mi s-a tras lichid din genunchi) și mi s-a pus o atelă care am purtat-o 10 zile. După 10 zile am mers la control și mi s-a tras din nou sânge, cu răspuns că am leziuni puternice dar nu e nimic rupt, totul e întreg, după care am cumpărat o genunchieră cu bare laterale. La următorul control am schimbat doctorul din nesiguranță, iar aici, aici mi s-a propus un IRM și mi-a dat 3 variante : ligament, menisc sau cartilaj. Am făcut IRM-ul, dar până atunci, piciorul s-a mai desumflat și am observat un corp străin pe lângă genunchi, care intră sub genunchi și iese în funcție de cum stau. Ok, înainte de IRM, venind de la liceu, am simțit ceva sub genunchi carea cum nu mă mai lasă să-l țin drept. Am primit și rezultatul la IRM și am deja programare la medic, spital privat, însă nu pot aștepta până atunci, iar explicație pe net nu pot găsi. Pe mail am primit următorul rezultat : Displazie trohleara tip B Dejour.
Patela tip III Wiberg .
Arie de edem de 14/18 mm si neregularitati de contur in ½ inferioara a versantului patelar medial ; defect de 14 mm la nivelul cartilajului de acoperire retropatelar, in ½ inferioara la unirea celor doi versanti
Edem difuz la nivelul condilului femural lateral si defect osteocondral in portiunea antero-laterala.
Corp liber de aproximativ 18/12 mm localizat intercondilian anterior, probabil cu originea la nivelul condilului femural lateral
Restul cartilajelor de acoperire au grosime si semnal in limite normale.
Fin hipersemnal liniar la nivelul cornului posterior al meniscului intern ce intereseaza suprafata articulara tibiala-leziune grad III
Menisc extern cu pozitie, morfologie si semnal in limite normale.
Minim edem in jurul ligamentului colateral medial , cu pastrarea integritatii fibrelor
Ligamente încrucisate (anterior si posterior) si colateral lateral , tendoane patelar si cvadricipital integre.
Edem difuz la insertia femurala a ligamentului patelo-femural medial ; in rest traiect si semnal normale, aparent si la nivelul insertiei patelare .
Retinacul lateral cu aspect IRM in limite normale
Fluid in bursa suprapatelara (grosime de 12mm) si intraarticular.
Plica suprapatelara proeminenta
Chist-ganglion de 8/4mm posterior de LIP
Aș vrea dacă se poate să-mi explicați pe înțelesul meu gravitatea acestora, cam de la ce a început totul, ce se poate face și în special despre activitatea mea sportivă pe viitor. Apropo, în urma radiografie, ultimul doctor la care am fost mi-a spus că nu o să mai cresc, din cauză că mi s-au închis cartilajele, și a spus că e cam devreme.
Mulțumesc anticipat.
Comments
Pages